Profetia

Partea I
Episodul 2
Profetia



Linistea palatului Mizu al regatului apei era distrusa de zgomotul armurii unui luptator cu un mers sigur pe sine, disciplinat cu o oarecare eleganta in el. Castelul in care pasea esra o opera de arta, era considerat a fi unul dintre cele mai frumoase monumente create de orice fiinta umana sau inumana. Era construit din doua straturi: primul strat era facut dintr-o piatra numita Drahin ce era rezistenta la orice fel de magie cunoscuta si majoritatea explozibilelor, iar la exterior marmura, intarita de cele mai avansate abilitati ale utilizatorilor de pamant, Pentru a ii oferi splendoarea dorita de imparatul celui mai mare regat din acea lume. Acel palat ilustra perfect perioada infloritoare a Imparatiei Apei, de cand Flarion urcase la tron incepusera schimbari majore in intreaga imparatie, toti membrii ai consiliului de sfat al regatului a fost schimbat, guvernatori ai regiunii, generali ai armatelor, absolut tot. Noi legi emise, si cel mai important o noua armata a fost adunata, dupa cucerirea a mai mult de jumatate din teritorii de catre Imperiul Focului imparatul precedent al Apei a incheiat un pact de armistitiu ce ii defavorizau imens pe acestia, taxele crescusera simtitor, armata a fost dezbinata iar Ordinul Elementalistilor Apei a fost si acesta dezbinat magia fiind un cuvant interzis in regatul acestora, practic imperiul a fost lasat fara orice fel de aparare in fata unor alti invadatori facandu-i complet dependenti de Foc, dar acestea nu au durat mult deoarece in scurt timp locuitorii Apei s-au revoltat si creandu-si o mica forta condusa chiar de unicul fiu al imparatului de atunci al apelor si-au ridicat din nou armele, dar nu impotriva Focului, ci chiar asupra conducatorului. Acesta a implorat de mai multe ori dupa ajutor imparatului de foc dar acesta mereu a ras batjocoritor ignorandu-i orice mesaj. Dupa cateva zile de asediu imparatul cazuse strapns de sabia propriului sau fiu, Flarion. Imediat dupa incoronarea sa, Flarion a sfidat pactul si a format un pact secret cu imparatia Vantului, ce vedeau si ei o amenintare in Foc, de a le antrena o armata puternica pentru a ii impinge armata lui Silfux, imparatul Focului, inapoi in propriul teritoriu. Asa ca soldati ai Apei si ai Vantului condusi de insusi Flarion si de capetele Ordinului Elementalistilor Apei au luptat ca niste fiare, lasandu-si umanitatea acasa, s-au oprit deabia in momentul in care au ajuns la primul sat al Focului. Imparatul Silfux era uluit de noua forta a Apei si de tradarea Vantului avand un pact de neatacare cu ei, luati pe nepregatire au incheiar un scurt armistitiu doar pentru a isi readuna armata si a ataca din nou Regatul Apei. Vazand ca atacurile lor esuau Focul a incheiat un pact de alianta cu Intunericul, o noua putere ce ameninta toate regatele existente. Decizia lui Silfux era de neinteles pana si de catre consilierii sai personali care erau total impotriva acestei decizii. Se stia de instabilitatea acelui regat, de tradarile petrecute in el si inafara lui, toata lumea credea despre acel regat ca era condus de catre posedati, nuoameni, iar luptatorii lor erau cu atat mai ciudati, si totusi cu toate aceste instabilitati acel regat era puternic. Ajutati de Intuneric, Focul a oprit inaintarea Apei si a Vantului pierzand totusi cateva teritorii valoroase. Pana si dupa cativa ani de lupta granita dintre Apa si Foc a ramas neclintita, dar intr-o zi un gest la fel de neasteptat precum si alianta dintre Foc si Intuneric se intampla din nou: Pamantul declara razboi Focului Apei si Vantului. Atacul neprevazut al Pamantului a fost sondat cu nenumarate succese. Cu economia secata si soldatii obositi razboiul se termina printr-un tratat de pace prin care toate Imperiile isi recapatau pamanturile pierdute. Dar acest tratat nu era drept pentru toata lumea. In acel tratat mai exista o clauza prin care Focul trebuia sa plateasca Apei despagubiri pentru razboi. Vantul si Intunericul nu au avut de suferit de pe urma razboiului constatandu-se ca nu au avut roluri importante la inceperea razboiului si au fost lasate in pace. In timp ce Focul era revoltat si infuriat de consencintele tratatului Apa era perfect multumita, primeau si produceau cantitati masive de bani si materiale, tot ce putea face era sa creasca.

-Hikaru! Apropiete! rasteste un barbat in varsta dar inca puternic cu par lung si alb stand tolanit intr-un tron de aur.
-Maiestate! raspunde politicos luptatorul ingenunchind in fata sa.
-Ridica-te, brav luptator! Pentru cineva ca tine nu se cuvine sa stea ingenuncheat. Feroce ca un leu, salbatic ca un tigru si puternic ca un dragon, ai crescut sub ochii mei si m-ai servit atatia ani. Ti-ai castigat dreptul de a sta in picioare in fata mea.
-Sunteti mult prea bun cu mine, maiestate.
-Nu e deloc adevarat! Iti meriti toate laudele. Dar sa lasam acestea deoparte.
-Desigur, maretia dumneavoastra! raspunde luptatorul ridicandu-se in picioare
-Hikaru, ai auzit vreodata in profetiile lui Krel de Imperiul Apus?
-Prea putine din pacate.
-Krel spunea acum 500 de ani de reinvierea unor noi puteri, ceva nemai vazut. Un tinutul Fler Gan Thru din Tara Nimanui o poarta ce va deschide drumul spre purtatorii acelor puteri se va deschide. Sute de luptatori se vor inghesui acolo sa fure acea putere, sa o foloseasca in scopurile lor egoiste. Dar nu asta e cea mai mare teama a mea. Silfux sigur va fi dupa acea putere, o obtine iar granita iar se va muta pe teritoriul nostru. Du-te acolo Hikaru! Du-te si adu purtatorii acestei puteri in aceasta lume, in sanul regatului nostru. Nimeni nu poate pune mana pe ei, nici macar luptatorii nostrii. Krel a mentionat nivelul ridicat de coruptie ce rezidua in puterile lor. Adu-i pentru investigatii amanuntite, trebuie sa le descoperim natura puterilor, sa invatam sa le expluatam si sa le folosim in apararea granitelor. Grabeste-te Hikaru! Ia acest sol al pamantului nostru tratat cu o vraja antica si inghitel pentru a fi transportat inapoi in acest imperiu, din pacate teleportarea va fi aleatorie, tehnica nefiind perfectionata, inarmeaza-te si du-te dupa ei. Ai 5 zile la dispozitie sa te intorci cu ei, si grija mare, nu se stie ce vei gasi pe partea cealalta a acelei porti!
-Comanda ta e lege. O sa aveti acele puteri in cel mai scurt timp, raspunde Hikaru pornind cu pasi repezi spre iesire. Intr-o ora el era deja echipat si pus pe cal si pornit spre Fler Gan Thru. Goana lui era mare deoarece stia ca cel putin o zi si jumatate fara interferente sau pauze facea pana in acea regiune. Timpul acrdat de Imparat era mult prea scurt dar ii intelegea nelinistea.
Dupa o zi de goana nebuna,  traversand padurea Ganno cunoscuta pentru periculaosele creaturi ce o locuiau si de relieful aproape imposibil de traversat. Avea optiunea de a ocoli padurea insa ar fi irosit prea mult timp, ramanand in urma cu programul. Din momentul in care a trecut granita dintre Imparatia Apei si Tara Nimanui cadrave ale soldatilor si luptatorilor cazuti in niste lupte recente se iveau peste tot, iar pe masura ce se apropriau cadavrele si zgomotul armelor ciognindu-se unele de celelalte si strigatele de lupta se tot inteteau. Vanturi puternice insotite de foc apa si bolovani alcatuiau tornade si furtuni provocate de ciocnirile violente dintre magiile elementalistiilor ce se luptau ca niste salbatici in fata portii. Nedorind a intra in colflict acesta da bice calului si in momentul care atinge multimea se propulseaza de pe el scotand un jet puternic de apa din maini trecand prin poarta. Un tunel ciudat i se deschisese in fata fiind supt intr-o lumina alba. Nu exista material acolo si nici senzatie, singurul indiciu care il facea sa isi dea seama ca se misca erau peretii tunelului  ceea ce pareau a se misca inspre el, si totusi nu eru acolo, erau doar niste lumini.
-Tu esti alesul. Trezeste-i! Fa-i sa vada! Sa traiasca! Arata-le adevarul! Du-i la templul lui Ashuz, nu ii lasa sa se abata din calea lor. Tu esti alesul! Indeplineste-ti telul, menirea, profetia! ii izbucni in cap lui Hikaru in tunel lasandu-l cu o durere grava de cap insa in momentul in care acea voce stranie ce parea a apartine unui batranel bland s-a oprit, lumina din capatul tunelului l-a atins arucandu-l brusc intr-o jungla de beton. Soarele ardea cel putin de 2 ori mai puternic decat in lumea lor iar aerul era sufocant, de parca ar fi ajuns in iad si a dat de aerul plin de cenusa nenorocitilor ce si-au castigat locul acolo. Sub picioarele sale nu exista pamant, numai o piatra ciudata nemai vazuta, moale. Din jur imprejur se ridicau zeci de stanci cu ochi de sticla cum nu mai vazuse niciodata iar langa ele dormeau niste masinarii ciudate. Scotandu-si sabia cu varful indoit inspre exterior simtindu-se amenintat de acea lume. Imaginea ii era groteasca, apocaliptica. Nu existau paduri pajisti sau flori. Natura aici era moarta. Lumea aceea pierise.
Un sunet de explozie izbucni in indepartare trezindu-l pe luptator la realitate. Realizand ca a intarziat porneste intr-o fuga nebuna inspre locul exploziei sperand ca cei ce purtau puterile pierdute in ei, inca mai traiau.